Tag Archives: ridicarea masinilor

RIDICAREA MASINILOR a devenit ILEGALA

Image0320O veste de mult asteptata. Consiliile locale au modificat ilegal Codul Rutier, a stabilit instanța. Precedentul poate arunca în aer ridicările de mașini din toată țara. Decizia aruncă în aer şi afaceri foarte profitabile făcute prin forţarea şoferilor să achite tarife mult umflate. Este vorba de 210 lei simpla ridicare a mașinii pe platformă o operațiune de trei minute, 168 de lei kilometrul de transport și 168 de lei depozitarea mașinii, pe zi, taxă achitată la aceeași valoare dacă mașina stă acolo 15 minute sau 24 de ore.

Gheorghe Piperea a susţinut în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti şi,ulterior, în faţa celor de la Curtea de Apel, că un act normativ cum este Codul Rutier nu poate fi modificat decât prin lege sau prin ordonanţă. Ambele instanţe i-au dat dreptate. Din datele revistei Capital, pe rolul Tribunalului Bucureşti se află deja dosare similare care vizează ridicările de maşini din sectoarele 2 şi 3 ale Capitalei. Mai mult, având în vedere că pratica hotărârilor de consiliu a fost adoptată şi în alte oraşe din ţară, decizia Curţii de Apel poate funcţiona ca un precedent.

Directorul Poliţiei Locale a Sectorului 4, Adrian Ionescu a precizat că deşi instanţa a decis în acest caz să declare “nelegală” Hotărârea de CL, aceasta este, în continuare, aplicabilă.

“Noi, în continuare, aplicăm hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4. Nu este o hotărâre (a instanţei – n.r.) cu caracter general. Este o hotărâre care produce efecte între părţi, respectiv o persoană fizică şi o autoritate”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, directorul Poliţiei Locale a Sectorului 4, Adrian Ionescu.

Reprezentantul Poliţiei Locale Sector 4 a mai precizat că, în conformitate cu Legea Poliţiei Locale numărul 155/2010, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, Poliţia Locală are atribuţiile de constatare contravenţii şi aplicare sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.

Sursa: ZF